Cad frunzele...
Cad frunzele
precum lacrimile din ochii indurerati,
acoperă poiana privirilor
cu marea culorilor arămii.
În hora amintirilor,
ne luam de mînă,
pentru că numai împreună
putem călca în picioare
covorul stins
de roata anotimpurilor.
Sub paşii greoi,
va răsări o lumina
ca un copac cu ramuri de foc,
care va arde timpul
în sărutul dintre cer şi pămînt.
Astfel,
nicio frunză nu va mai cădea
pe toamna trupurilor noastre,
pentru că soarele sufletului
va usca şi lacrimile
frunzelor.
Marilena
Cadono le foglie…
Cadono le foglie
come le lacrime dagli occhi addolorati,
coprono il prato degli sguardi
con il mare dei colori rubicondi.
Nel girotondo dei ricordi,
ci prendiamo dalla mano,
perchè solo insieme
potremo calpestare
il tappeto spento
dalla ruota delle stagioni.
Sotto i passi pesanti,
spunterà una luce
come un albero con rami di fuoco,
che brucerà il tempo
nel bacio tre il cielo e la terra.
Così,
nessuna foglia non cadrà  più
sull’autunno dei nostri corpi,
perchè il sole dell’anima
asciugherè anche le lacrime
delle foglie.
Marilena