Pagina copii poeziiMar
 
Logo Design by FlamingText.com

Logo Design by FlamingText.com

 
 
 
Pământul se roteşte
în jurul axei sale,
timpul se împodobeşte
cu rochia-i de petale,
cu flori si rândunele,
căci ne-ncălzeşte iară
şi-n nopţile cu stele
frumoasa primăvară.
Se mai roteşte o dată
şi vara e la mare
cu un colac înoată ,
copiii stau la soare
căci apa-i agitată.
Apoi soseşte toamna
în frunze îmbrăcată,
bogată este doamna
de fructe sărutată.
Când soarele trăieşte
departe in larga zare
iarna se cuibăreşte
şi frigul este mare.
Sunt anotimpuri care
timpul îl împletesc,
sunt patru pe-o cărare,
copiii le iubesc.
Nu-i timp mai luminos
în pacea armoniei,
căci e cel mai frumos
anotimpul copilăriei.

Poezia primaverii

 

Primavara
Pe crenguţa unui măr, stă si-asteapta primavara
să-nflorească-n straie roz mugurele ce visează,
că în lacrimi se topesc norii ce se-adună seara,
că albastru este cerul ce în ochii mei dansează.
Stau şi eu langă fereastră şi aştept vântul să spună
că vremea lasă să cadă rochia-i lunga lânga-o floare,
că se- îmbracă-n ghioceii ce gătesc ca pe-o zână,
poeniţa dintre munţii ce-au simtit iarna că moare.
Stă pe clipa unui gând simfonia primaverii,
poezia o să plângă când în soare se va pierde,
dar în carte o s- adun toate versurile verii,
pe coperta o să aşez timpul colorat in verde;
cum e lacul din pădure,
când simţim miros de mure,
cum e marea liniştită,
de valuri ademenită;
verde ca privirea mea,
ca iubirea ce mă vrea…
 
 
Primăvară strop de rouă
Dimineaţa s-a trezit
într-un strop timid de rouă
şi departe a zărit
primăvara-n haină nouă.
Şiruri lungi de rândunele
cerul albastru au brăzdat
să o întâmpine şi ele
la căsuţa lor din sat.
Nici pădurea ni-i străină
de o veste aşa mare,
din frunziş însă suspină
ghiocelul stând la soare.
Primăvară strop de rouă
pe obrajii de copii,
vino să trezeşti când plouă
basmul frunzelor târzii!
Primăvara
Soarele se trezeşte,
căldura o dezgheaţă,
si frigul amorţeşte
pe ramuri şi pe faţă.
Un cant de păsărele
in cuiburi se împleteşte,
timid, prin rămurele,
o raza străluceşte
si pajişti înverzesc,
iar florile în culori
iubirea dăruiesc,
buchete de splendori.
 
O brânduşă dolofană
O brânduşă dolofană,
cu obrajii întinşi la soare,
sta pe-o pajişte montană
bosumflată pe o floare
care i-a făcut o rană
pe o frunză ce o doare.
În hăinuţa-i colorată
în nuanţa câmpului
când şi vara e sculată
din somnul pământului,
tot aşteaptă cu ardoare
o fetiţă să sosească,
s-o pună de sărbătoare
în cosiţa ei frumoasă
şi s-o ia la ea acasă.
 
Pe un fir de garofiţă
Pe un fir de garofiţă
s-a oprit un gândăcel
să privească-n poieniţă
cum adună-un băieţel
un buchet de romaniţă.
Se întreabă cu mirare:
„Ce-o să facă cu el oare!?”
Şi-ncepu apoi să zboare.
Iute a trecut şi vara
şi-n poiana colorată
gândăcelu-i supărat
că nu-i cald ca altădată,
a răcit în gât un pic,
că e frig şi el e mic.
Dar băiatul, cu răbdare,
îi dă ceai să bea pe care
l-a făcut din romaniţă
că e multă-n poieniţă.
Notă:
Romaniţa- muşeţelul =plantă medicinală
Laleaua-i o simfonie
Astăzi florile trăiesc
ziua lor de sărbătoare,
la oglindă se gătesc
să nu uite vreo culoare.
Primăvara le zâmbeşte
într-un vers de poezie,
iar laleaua ne vesteşte
că mai scrie o simfonie.
Toată strada se pictează
în culori de primăvară,
iar fetiţele dansează.

 
Poezia verii
 Vara
Vara s-a  bronzat la soare,
valurile cânta marea,
muntele respira o boare,
cerul şi-a aprins splendoarea.

Zâmbesc brazii printre ramuri,
parfumând izvoarele,
şi-n pădure printre aburi,
străluceşte soarele.
Pasărea spre cer se-avântă
în lumina orbitoare,
peştele în val se-aruncă
fie apa cât de mare !
 
S-a întins vara la soare…
S-a întins vara la soare,
căci e cuibul ei fierbinte,
soarbe apa de izvoare
ca răcoarea s-o alinte.
Plaja-i plină de copii
îmbrăcaţi în bronzul verii,
şi-au adus şi jucării
ca să-i prindă ceasul serii.
Marea fremătă în valuri,
scaldă trupuri arămii,
dar un val loveşte-n maluri
şi-i stropeşte pe copii.
Şi atunci, să se răzbune,
lasă marea să se joace
şi gândesc cum pot să-i fure
spuma ce la ţărm o face.
 
Ce păcat că vara-i scurtă...
Ce păcat că vara-i scurtă
Şi mor florile sub nea,
Iarna-i rece şi cărtuntă,
Dar ne place şi aşa!
Cu căciulile de lână
Si mănuşile grosuţe,
Zăpada dacă e bună,
Mergem şi pe săniuţe.
Când e zvon de primăvară,
Chiar de neaua este mare,
Tot mai vezi în vreo dumbravă,
Cum răsare câte-o floare.

 


Poezia toamnei.
 
 
Focul  arde în cămin…
Focul  arde în cămin,
E frumos şi cald în casă,
După vară încă suspin,
Stau cu frunzele la masă.
Le aşez ca pe petale
Într-o carte rătăcită,
O să fac şi-o pernă moale,
Când voi fi un pic răcită.
Şi aşa timpul va trece
Până la anul ce vine,
Voi uita de vremea rece,
Când voi bea ceaiul cu tine!
Toamna vine, toamna pleacă

Toamna stă în luminiş,
În pădure vântu-adie,
Şi se-ntreabă pe furiş.
Oare o să-ajungă-n vie?
Strugurii să-i strângă iar
Ca să-i ducă la copii,
Căci ei nici nu au habar
Cât de hrănitori pot fi.
Soarele s-a înălţat
În poiana luminată,
Dar pădurea i-a lăsat
Doar o lume colorată,
Frunze multe arămii,
Galbene sau veştejite,
Care-ar vrea să fie vii,
Dar de frig sunt pedepsite.
Toamna vine, toamna pleacă,
Pe cărările de munte,
Iarna iară o să mai zacă
Pe frunze deja cărunte.
 
Notă:
Luminiş- o poiana fara copaci, luminoasă, cu mult soare în zilele senine.
Vântul adie- vîntul bate uşor.
Nu au habar-nu ştiu
Stă toamna pe-un dovlecel
Stă toamna pe-un dovlecel
şi priveşte-n depărtare
unde plânge un purcel
 că nu are de mâncare.
În coteţ s-a cuibărit
şi-a gândit cu supărare
că degeaba a tânjit
la dovleacul ca un soare.
Toamna stă şi în livadă
şi adună merele,
doar o frunză stă să vadă
cum umple panerele.
Dealurile rumenite
de focul culorilor
stau pe frunzele vrăjite
în mireasma viilor.
- Chiar acolo, o să merg,
ca să pot şi eu să gust
în loc de dovleacul bleg,
cel puţin un pic de must!
 
 
 
Frunzele toamnei
Hai, copii, să adunăm
Frunze din grădina noastră,
Cu toamna ne cununăm,
Căci şi ea e tot frumoasă.
Si când zilele sunt reci,
Ploioase si friguroase,
Timpul mai plăcut petreci,
Dacă-ai frunze numeroase.
Le aşezi într-un album,
Căci sunt foarte colorate,
Să nu zacă iar pe drum,
Triste şi decolorate.
Galbene ca o gutuie,
Ca obrajii rumenii,
Or să stea ca o statuie,
Pâna iarna va veni.
 
 
În pădure, lângă-un lac...
În pădure, lângă-un lac,
Ursuleţ şi Ursulica,
Casuţa de zor şi-o fac,
Căci acum e mare frica.
Au strâns mere în panere,
Alune,struguri  şi prune,
Să aibă în zile grele,
Toamna nu le cântă-n strune.
Pun în vas o floricica,
Casa să o învioreze,
Când zmeul nu-l mai ridică,
La căldură să viseze.
 
Toamna nu le cântă-n stune- nu le face pe plac.
A înviora-a anima, a înveseli
 
În  hainuţe arămii...
În  hainuţe arămii,
Copacii se tot fălesc
Că s-adună mulţi copii
Şi-n frunze se tăvălesc.
Veselia este mare
În grămada de culori,
Până când un urs apare
Şi pe toţi îi trec fiori.
Au plecat în fuga mare
Către drumul din pădure,
Când o veveriţă sare,
adunând de zor alune.
Ce frumoasă este toamna
Când nu plouă şi e soare!
Când o să se să ducă„doamnă”,
Iarna iar o să coboare,
Pe cărările de munte.
Cu zăpadă şi noroi,
Cu căciulile pe frunte.
Alungăm frigul din noi.
 
Poezia iernii
 
Bradule din vârf de munte…
Bradule din vârf de munte,
să cobori la noi în casă
cu parfum de crengi cărunte
şi cu straie de mireasă!
Este noaptea fermecată
când pe cer lumina-apare
şi vesteşte încă o dată
un miracol din visare:
copilul Sfintei Fecioare.
De aceea eu te-mbrac
cu beteală argintie,
din zăpadă o să-ţi mai fac
şi-o căciulă brumărie,
să i-o dai lui Moş Crăciun
când cu daruri va veni,
sus, la munte, în cătun,
căci şi-acolo sunt copii
ce-l aşteaptă cu mult dor,
în sănii cu zurgălăi
dând iar glas colindelor
lângă falnicii flăcăi.
Împreună să cântăm,
să mâncăm şi să visăm,
căci Isus ne-a învăţat
să cinstim ce Ceru-a dat,
s-aprindem o lumânare
la masa în sărbătoare,
dar să dăm şi la săraci
vin, sarmale, cozonaci
căci tradiţia ne spune
să facem doar lucruri bune;
sărbătoarea lui Crăciun
ne arată de eşti bun!
Şi cu apă de izvor,
cu parfumul brazilor,
o să-l fac nemuritor
căci e sfântă ziua-n care
micuţul Isus apare
lângă steaua ce nu moare.
 
 
Omul de zăpadă
În gădina de la ţară
Creşte-un pom tare pitic,
Acum stă în frig, afară,
Nu mai pricepe nimic;
De ce-i ceaţă în livadă,
De ce zăpada e mare,
Cum va face să mai vadă,
Când ninge aşa de tare!?
Dar iata, că lângă el,
Copiii s-au şi gândit,
Să-l mai bucure niţel
Şi un om au construit.
Din omătul cu steluţe,
Rece, dar aşa pufos,
Omul are şi mânuţe
Şi-o hăinuţa până jos.
Omuleţul de zăpadă
Pare a zâmbi frumos,
Chiar şi ochii par să vadă;
Pomul nostru e voios!
Acum, nu-i mai este frică,
Până vine  primăvara,
Neaua chiar de se ridică,
Mai uşoară e povara.
 
Note:
Omăt-zăpadă
Povara- greutatea.
Niţel-un pic
Iarna, visul de mătase
Iarna, visul de mătase
îl întinde peste munţi,
cuibărită  stă pe case,
pomii au ţurţuri cărunţi.
Zarva mare de la şcoală
în vacanţă a plecat,
cărţile le-aruncă în poală,
Vasilică pleacă în sat.
S-a culcat devreme aseară
şi-a visat că ploaia a stat,
că afară  ninge iară
şi fulgii le-au sărutat.
Visul nopţii se sfârşeşte
când băiatul s-a trezit,
mama dulce îi zâmbeşte 
şi-i urează „Bun venit!”

Fulgii iernii
Merg pe drumul către munte
să-ntâlnesc sate zâmbind
printre brazi şi văi cărunte,
căci e vremea să colind.
Fulgii ienii-s generoşi
în livezile cărunte,
cu obrajii lor pufoşi
ies copiii să le cânte.
Stând pe ramuri de cristal
vrăbiuţele visează
cum şi ele sunt la bal
şi cu fulgii iar valsează.
Iarna vine, timpul trece,
sărbătorile nu mor,
cum nu moare-n cuibul rece
trecătorul nostru dor.
Căci şi clopoţeii cântă
când se-ncepe-a colinda,
chiar de inima ni-e frântă,
că-am pierdut pe cineva.
Iarna te face mai bun
cu colindele-i străbune
şi cu bradul de Crăciun
ce un basm mereu ne spune.
 
Moş Crăciun nu se topeşte 
Cade iarna peste dealuri,
peste barba Moşului,
şi albeşte lângă maluri
gheaţa pârâiaşului.
Moş Crăciun priveşte –n apă
teamă îi este că se-neacă,
lasă sania şi pleacă,
căci din drum n-o să se-ntoarcă.
O lumină-n depărtare
îi înveseleşte faţa
doar piciorul îl mai doare
când păşind a spart şi ghiaţă
Dar nimic n-a mai simţit
copiii l-au ajutat 
şi-n căruţă l-au suit
să-l ducă la ei în sat.
Jucării a împărţit,
Sfaturi fiecăruia în parte,
Unii s-au mai cuminţit,
alţii au mai cumpărat o carte.
Uite aşa timpu-a trecut,
vremea s-a mai încălzit,
Moşul bine-a petrecut
ascultând câte-o poveste.
Primăvara se zăreşte
la fereastră-n depărtare,
Moş Crăciun nu se topeşte
că-i făcut din lăcrămioare.
Cine-i oare, cine-i oare?
E iubirea ce nu moare
şi plânge doar în petale.
 
Bradul de Craciun
Un miros plăcut de brad
Îmi cuprinde casa toată,
L-am adus de lângă gard
Şi-l îmbrac ca pe o fată.
Cu rochită din beteală,
Cu cercei din globuleţe,
Pantofiorii sunt din ceară,
Stau bomboane-n coşuleţe.
Este bradul de Crăciun,
Care prinde parcă viaţă,
Căci copiii acum spun
Cât de bine ei învaţă,
Şi de-aceea Moş Crăciun
Le va pune sub brăduţ,
Când o poezie spun,
Doar un avionaş drăguţ.
Dar de mult ei scriu de zor,
Moşului din departare,
Să-aducă un calculator,
Ca să scrie-n larga zare.
 
Pinguinii
Grăsunei, tare pufoşi,
Pinginii-n depărtare,
Mi se par aşa frumoşi,
Şi stârnesc multă mirare.
Pe gheţarii nesfârşiţi
Gerul este chiar năprasnic,
Dar trăiesc parcă lipiţi,
Pe tărâmul lor oceanic.
Sun perdeaua de ninsoare
Parcă par şi mai frumoşi,
Raza palidă de soare
Îă fasce şi mai voioşi.
 
La ceas de sărbătoare
Un an de foc se-nchide în cercu-i infinit,
căci a adus durerea şi ura razbunării,
iar ochii-au lăcrimat când cerul înnegrit
a inecat albastrul în fumul disperării.
Se zguduie pământul şi apa de războaie,
să coborâm din brad lumina împăcării,
din munţii tot semeţi sub mantia greoaie
a iernii ce îngheaţă şi neputinţa ţării.
Un soare luminos cu razele-i târzii
aprinde sărbătoarea cu globuri şi beteală,
de străluceşte vremea ca ochiii de copii,
se va topi tristeţea şi frigul de afară.
Cu mintea iar colind prin basmele ştiute,
feeria să-o aduc în casa-împodobită,
cu pomul de Crăciun, ca-n iernile cărunte,
cand anul nou venea cu sania grăbită.
La ceas de sărbătoare se-aude un colind,
mireasma de bucate, de cozonaci pufoşi
ne parfumează drumul, luminile sclipind,
ne sciru în palma vieţii:Să fiţi toţi sănătoşi!
Marilena Rodica Chireţu
22.12.2015
A mai trecut un an…
A mai trecut un an cu dorul de ninsoare,
căci tristă este iarna când trupu-i este gol,
dar voi păstra lumina din noaptea visătoare
când cerul s-a aprins din stele ce nu mor.
Mai cred încă în basme cu ochii poeziei,
căci lumea e măruntă, dorinţele sunt mari,
doar eu pot să înalţ castelul fanteziei,
cu mintea ce rămâne copil şi peste ani.
Doar gerul va muri căci primăveri mai sunt,
nicicând nu au rămas în gheaţa din privire,
în stropul de speranţă păstrez acel cuvânt
ce va topi zăpada în ploaia de iubire.
Marilena, 4.01.2012