*

Logo Design by FlamingText.com

 

* PITESTI

 

  Pitesti Time

 

PhotobucketLogo Design by FlamingText.com

 

,

Pitesti
 
 
 
 
"Imaginea tesuta din cuvinte se destrama indata ce sosesti la fata locului.Instantaneu, imaginea ticluita prin citire piere ca ceata in fata Soarelui si ramane numai ceea ce vezi cu ochii.”
Simion Mehedinti
 
 
Balea Lac-Romania
 
 
 
 
 
Municipiul Pitesti este resedinta judetului Arges, important centru economic, social- cultural si administrativ si un punct de intersectie a diverselor itinerare turistice nationale, ce duc spre unele dintre cele mai atractive zone ale Romaniei.Orasul este situat pe cursul mijlociu al raului Arges, la confluenta cu raul Doamnei, acolo unde acesta iese din zona dealurilor si intra in campie, desfasurandu-se in amfiteatru, pe mai multe terase. Desi are un aspect modern, primul document scris care il mentioneaza ca asezare stabila, dateaza din 20 mai 1388, din vremea domnitorului Mircea cel Batran.Epoca moderna si cea contemporana au creat conditii pentru afirmare orasului conectat la ritmul dezvoltarii tarii.
 
 
 
 
 
 
Geografic
Atestat documentar la 20 mai 1388, într-un act de danie al domnului Mircea cel Bătrân (1386-1385, 1397-1418), oraşul-târg Piteşti s-a dezvoltat ca un centru comercial, meşteşugăresc şi agricol. Atestarea documentară face din Piteşti, alături de Câmpulung (1300), Curtea de Argeş (1300), Brăila (1350) şi Slatina (1368), unul dintre cele mai vechi târguri.
Rădăcinile se trag însă din perioada daco-romană, Piteşti fiind localizat în regiunea Moesia Inferior, iar apoi din Dacia Malvensis, de atunci datând numeroase fragmente de zidărie, construcţii, ceramică şi monede. Relicvele aparţinând culturii Dridu şi izvoarele numismatice din epoca medievală confirmă teoria potrivit căreia în oraş se realizau schimburi economice cu lumea sud-dunăreană, îndeosebi cu Imperiul Bizantin.
 
Mounting created Bloggif
Municipiul Pitești este situat în partea central-sudică a României, între Carpații Meridionali și Dunăre, în nord-vestul regiunii informale Muntenia. Orașul se află la confluența râului Argeș cu Râul Doamnei, în punctul de intersecție al paralelei de 44°51'30" latitudine nordică cu meridianul de 24°52' longitudine estică.
Municipiul Pitești se află la o altitudine de 250 m, la nivelul albiei minore a râului Argeș (sud), și de 356 m, în cartierul Trivale(vest). La nord-vest de terasa Trivale-Papucești se află cota de 373 m, iar la est de Valea Mare-Podgoria, cota de 406 m. În sectorul de vest-sud-vest al satului Mica, în comuna Bascov, se găsește cota de 439 m (Pădurea Bogdăneasa). Suprafața municipiului Pitești este de 11117,13 ha, 111,17 km pătrați, inclusiv parcul Trivale 7000 ha (calculată în anul 2014).
Orașul propriu-zis, așezat între dealuri înalte, pe terasele râului Argeș, are un topoclimat de vale, calm și moderat. Temperatura medie anuală variază între 9° și 10 °C, media lunii ianuarie fiind de -2,4 °C, iar cea a lunii iulie de +20,8 °C. Precipitațiile atmosferice depășesc media pe țară, oscilând între 680 și 700 mm anual.
În nordul orașului se termină și Autostrada A1 ce leagă Bucureștiul de Pitești și este, de asemenea, și centură ocolitoare a municipiului în partea de est a acestuia.
Acesta a fost in intregime sistematizat si reconstruit, stabilindu- se zonele industriale la periferie, cartierele noi si moderne de locuinte catre cele trei porti de intrare ale orasului, iar zona administrativa si culturala in centru. Spatiile verzi si de recreere sunt un loc de permanenta atractie pentru cei aproape 200.000 de locuitori,care se intalnesc in Parcul natural “Trivale”, Parcul “Strand” si in alte numeroase parcuri si zone de agrement din oras si din jurul acestuia, unele intinzandu-se de-a lungul lacurilor artificiale ale raului Arges, pe care este construita o mare hidrocentrala. De pe terasa superioara, se deschide o frumoasa panorama a orasului si a modernului sau centru, dominat de piata “Vasile Milea” si de canalul ce serpuieste printre aleile pline de flori si in jurul fantanilor arteziene. Important centru industrial, cultural si universitar, Pitesti este o poarta deschisa spre lume, fiind infratit cu mai multe localitati din diferite tari, printre care Caserta, din Italia. Orasul este animat, in fiecare vara, de numeroasele manifestari, ce se desfasoara in aer liber.
Pitesti-Primaria Municipiului
Reşedinţa judeţului Argeş este localizată în Nord-Vestul regiunii istorice Muntenia.Aşezat între dealuri înalte, pe terasele râului Argeş, municipiul Piteşti are o suprafaţă de 40,73 kmp.
La recensământul din anul 2011, oraşul Piteşti avea o populaţie de 155.383 de locuitori, fiind al treisprezecelea centru urban al României din punct de vedere demografic.
Bine conectat cu principalele oraşe învecinate prin infrastructura de transport rutier şi feroviar, Piteştiul este localizat la o răscruce de drumuri, fiind un nod de comunicare cu deschidere internă şi internaţională. Municipiul Piteşti se află la 126 km Est de Bucureşti, fiind legat de acesta prin autostrada A1, care se prelungeşte prin centura oraşului în direcţia Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Argeş.
Două din cartierele Piteştiului, Găvana şi Trivale, concentrează o populaţie totală de peste 50.000 de locuitori, iar alte trei cartiere, Prundu, Negru Vodă şi Craiovei, au fiecare între 15.000 şi 20.000 de locuitori.
 
 
Istoric

Aici şi-au avut temporar reşedinţa voievozii Basarab cel Tânăr (1477-1482), Mihnea cel Rău (1508-1509) şi Vlad cel Tânăr (1510-1512).
Între anii 1512 şi 1521, domnul Neagoe Basarab construieşte la Piteşti o curte voievodală, de unde emite numeroase documente. Boieri şi dregători de seamă – Goleştii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craioveştii – în frunte cu domnul primei Uniri, Mihai Viteazul (1593-1601), aveau proprietăţi la Piteşti. Un nume legendar de pe timpul domniei lui Mihai Viteazul este cel al marelui logofăt Ioan Norocea, căsătorit cu Doamna Stanca, fiica lui Mircea Ciobanul (1545-1554, 1558-1559) şi a Doamnei Chiajna, care a deţinut funcţia de reprezentant al Transilvaniei pe lângă Poarta Otomană şi care, după urcarea lui Mihai Viteazul pe tron, a ajuns mare vornic. Vestigii culturale din această perioadă au fost descoperite în apropiere de Biserica Sfântul Gheorghe, ridicată în 1656 (prima compoziţie supraetajată pe coloane de cărămidă din Ţara Românească), de Schitul din Trivale şi de Şcoala de Pictură.
Din anul 1640, datează mărturii scrise despre biserici şi 200 de case de orăşeni.
În anul 1656, domnul Constantin Şerban şi doamna sa Bălaşa ctitoresc în centrul oraşului, pe fundaţiile unui mai vechi lăcaş de cult, Biserica Domnească Sfântul Gheorghe.
Pitestiul de ieri9demolat).

Un alt domn, Constantin Brâncoveanu (1688-1714), construieşte case la Piteşti şi petrece, alături de curtenii săi, lunile de recoltă din toamnă, în podgoriile pe care le deţinea pe Dealul Piteştilor şi al Goleştilor.
În 1780, numărul locuitorilor este estimat la 1.250, iar cel al caselor la 250. În anul 1791, despre Piteşti se menţionează că este “un târguşor cu opt biserici, o mănăstire, mai multe case boiereşti şi locuinţele ispravnicilor de district”.
Începutul epocii moderne este legat de numele lui Tudor Vladimirescu. Potrivit documentelor, Muzeul Goleşti de astăzi este fosta tabără militară în care Tudor Vladimirescu şi-a aflat sfârşitul.
De istoria acestor locuri se leagă numele şi faptele unor mari familii: Golescu (Dinicu, Alexandru, Nicolae) şi Brătianu (Ion, Dumitru, Ionel, Vintilă, Dinu, Gheorghe).
După Unirea Principatelor din 1859, dezvoltarea a fost tot mai intensă. La 13 septembrie 1872, oraşul s-a transformat într-un nod de cale ferată de însemnătate majoră, ca urmare a faptului că a fost dată în folosinţă calea ferată Piteşti-Bucureşti-Buzău.

În Piteşti, între anii 1877-1919, s-au născut oameni de valoare precum pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna, dramaturgul Alexandru Kiriţescu, criticul literar şi traducătorul Ion Trivale, omul politic Armand Călinescu, ziaristul şi romancierul Tudor Teodorescu-Branişte, culegătorul de folclor şi interpret de muzică populară Gheorghe Teodorescu-Zavaidoc.
În perioada interbelică, la Piteşti s-au născut scriitorii Vlad Muşatescu şi Ion Sălişte. De asemenea, aici şi-au desfăşurat activitatea în acea perioadă scriitorul Liviu Rebreanu, poetul Ion Pillat, dramaturgul Mihail Sorbul, geograful George Vâlsan, folcloristul Dumitru Udrescu.
Dezvoltarea economică ascendentă a oraşului continuă în perioadele interbelică şi postbelică, Piteştiul menţinându-şi statutul de centru de interes între localităţile urbane din ţară.
Industria de ieri si de azi.
 
Uzina de Autoturisme Dacia-Renault

După 1965 au fost construite importante obiectiveeconomice: Întreprinderea de Motoare Electrice – 1967 (ANA IMEP), Întreprinderea de Autoturisme Dacia – 1968 (Automobile Dacia S.A.), Combinatul Petrochimic – 1969 (SNP Petrom), sucursala Arpechim Piteşti, Rafinăria de petrol (1969), Fabrica de piese auto şi produse metalice (1969), Întreprinderea de stofe Argeşana (1969), Fabrica de bere (1969), Combinatul de articole tehnice din cauciuc – 1970 (S.C. ROLAST S.A.), Complexul de vinificaţie şi Centrul de îmbuteliere a vinului Ştefăneşti (1966-1970), Institutul de Reactori Nucleari Energetici – 1976 (Institutul de Cercetări Nucleare).

După 1989, atragerea de capital străin a reprezentat una din căile esenţiale de menţinere a economiei locale. Infuzia de capital străin la SC Automobile Dacia SA, în prezent unul din cei mai puternici agenţi economici la nivel naţional, a favorizat apariţia unei industrii orizontale, conexe producţiei de autoturisme, care joacă un rol esenţial în economia municipiului Piteşti şi a zonei.
La data de 1 ianuarie 2014, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului erau înregistraţi în municipiul Piteşti 7.754 agenţi economici.  (Text: Agerpres)
 
 
 
 
 
 
 
 
Automobile Dacia S.A. este cel mai mare producător român de automobile, care din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile.
Dacia a luat naștere în 1966 la Colibași (astăzi Mioveni), județul Argeș, având la bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul francez de automobile, Renault, ce prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și jumătate.
La 1 iulie 1968, încep testele la cele 217 stații de lucru din uzină, iar pe la august 1968 se testează primul motopropulsor.
La 20 august 1968 se începe producția modelului Dacia 1100, un model sub licența Renault R8; acesta era o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România de atunci, Nicolae Ceaușescu. Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze. Din 1968 și până în 1972, aproximativ 44.000 de autoturisme Dacia 1100 au fost produse, în 1970 apărând o ușoară modificare estetică la partea frontală. A mai fost produs, deși în număr limitat, modelul 1100S, cu 2 perechi de faruri și un motor mai puternic, folosit de poliție și în cursele de raliu. Puține au mai rămas în stare de funcționare.
Dacia 1300
După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300, care a intrat în producție în august 1969, un model sub licența R12, fiind prezentată la saloanele auto de la București și Paris. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uși și tracțiune pe față.
Între 1970 și 1980, Dacia dezvoltă o întreagă gamă de modele ce va cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane și utilitare. Astfel, în 1970 apar versiuni ale Daciei 1300 berline, printre care: 1300L (de la „lux”), 1300LS („lux super”, destinată membrilor importanți ai PCR), în 1973 este lansat modelul break, iar în 1975 modelul Dacia 1302 (gen papuc, fabricat în 2000 de exemplare, până în 1982).
Dacia a mai produs și un model de dubă numit Dacia D6, copie a modelului Renault Estafette. Dar pentru că și Bucureștiul producea în uzinele T.V. (Tudor Vladimirescu) o dubă similară, producția Dacia D6 a fost limitată pentru a nu crea concurență.
După 1985, Dacia încearcă să producă un model pentru oraș, acest model purtând numele Dacia Lăstun sau Dacia 500, fiind produs la Timișoara. Echipată cu un motor de 499 cm3, cu 22 cp și un consum de 3,3 l/100 km. Însă, modelul este scos din fabricație după 1989 datorită problemelor de calitate și a prețului ridicat. Tot în anii '80, Dacia a mai produs modelul Dacia 2000, având la bază autoturismul Renault 20. Acest model era produs special pentru elita PCR, utilizat ca mașină de serviciu, nefiind comercializat către cetățeni și era disponibil în culoarea negru sau albastru închis, producția fiind, de asemenea, limitată.
La salonul de la București din 1979 a fost prezentată varianta restilizată a modelului 1300, Dacia 1310, primul model apărut după încetarea contractului de licență Renault 12, în 1978. Modificările au constat în: 2 perechi de faruri, stopuri mai mari, bare de protecție noi și interior nou. Aceasta s-a inspirat din restilizarea făcută de Renault pentru modelul lor, R12 in 1975.
Dacia s-a vândut și în Anglia sub numele Dacia Denem. Varianta de vârf includea geamuri electrice, jante de aliaj și cutie de viteze cu 5 trepte. ARO 10 s-a vândut sub numele de Dacia Duster.
În aceeași perioadă de timp s-a produs și Dacia 1310 Sport. La salonul din 1980, mulțimea a admirat Brașovia, un coupé bazat pe modelul 1310 și creat la un atelier din Brașov. Conducerea și-a dat acordul pentru începerea producției și din 1981, o variantă în două uși, Dacia Sport 1410, a fost produsă pentru tineretul din acele timpuri. Aceste mașini erau foarte populare și în cursele de raliu, iar piloți ca Nicu Grigoraș au modificat vechile motoare de Renault, obținând performanțe uimitoare.
În 1985, inginerii de la Dacia încep proiectarea primului autoturism de concepție 100% românească.
După 1989[modificare | modificare sursă]
Dacia Solenza: avea la bază modelul SupeRNova, dar cu un aspect împrospătat. În imagine avem un model 2004 cu nivelul de echipare Scala
Între anii 1991 și 1996, Dacia a comercializat modelul Dacia 1325 Liberta, cu un design provenit din cel al Daciei 1200 produs în anii '80.
După 10 ani de așteptare (1995), Dacia lansează primul model 100% românesc sub numele Dacia Nova. Modelul avea un aspect învechit și pornea cu un handicap apreciabil.
În 1998, anul în care s-au aniversat trei decenii de la producerea primului automobil Dacia, pe porțile uzinei a ieșit autoturismul cu numărul 2.000.000. În același an este lansat motorul de 1,6 litri cu injecție monopunct produs de firma Bosch, ce echipează modelul Dacia Nova.
În 1999Renault achiziționează 51% din capitalul Dacia și anunță că va lansa un nou model. În 2000 este lansat modelul SupeRNova, un model care a fost o evoluție a Daciei Nova. Modelul SupeRNova era echipat cu un grup motopropulsor Renault de 1,4 litri MPI.
În 2003, modelul SupeRNova este înlocuit de modelul Solenza, un model ce are la bază modelul SupeRNova. Pentru acest model au existat două versiuni de motorizare: una pe benzină de 1,4 litri, similar cu cel de pe SupeRNova, și un diesel de 1,9 litri.
Dacia Logan MCV
În 2004 se încetează producția modelelor Berlină și Break și se lansează modelul Logan, un autoturism complet nou. Iar în 2006, odată cu lansarea modelului Logan MCV are loc și prima restilizare, în special la partea din spate. Noul model semăna mult cu modelul Logan Steppe (concept carul) prezentat în primăvara aceluiași an și dispunea de șapte locuri poziționate pe trei rânduri. La începutul anului 2007 este lansată noua autoutilitară Dacia Logan Van care din punct de vedere constructiv semăna foarte mult cu modelul Logan MCV. Tot în 2007 a fost lansat Logan Pick-Up, o utilitară compactă destinată micilor întreprinzători și comercianți. În anul 2008, gama Dacia a fost completată cu modelul Dacia Sandero, iar modelele Logan și Logan MCV au fost restilizate.
În octombrie 2009, Automobile Dacia a achiziționat compania Auto Chassis International (ACI) România pentru suma de 50,8 milioane euro[2]. Auto Chassis International (ACI) a fost fondată în 1999 ca entitate a Grupului Renault[2]. Filiala ACI România a fost constituită în anul 2002 pentru a furniza piese constructorului român, iar la momentul achiziției avea 1.420 de angajați[2].
Dacia Duster: primul SUV Dacia.

În cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2010, a fost prezentat Dacia Duster, primul SUV din istoria acestei mărci. O lună mai târziu, președintele Traian Băsescu devine primul proprietar din România al unui model Duster[3]; acesta era un vârf de gamă și singura diferență față de un model de serie, consta în culoarea „roșu de foc”. După Duster au mai apărut și modelele Dacia Dokker și Lodgy. Dacia Dokker este o utilitară cu care omul poate sa isi mute mobilierul dintr-un loc in altul. Dokker înlocuiește vechiul Logan MCV de unde au fost moștenite ușile portbagajului, care se dau peste cap. Construcția mașinii a început în 2014. La fel și Lodgy. Lodgy este o mașină destinată familiilor numeroase.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Automobile_Dacia_S.A.)
 
Pitestiul in lume.

Pe lângă rapida sa dezvoltare şi modernizare în plan urbanistic, acest oraş ce se numără printre cele mai vechi din România, demolat aproape în întregime în regimul trecut, a reuşit să se impună în top-ul celor zece oraşe ale României şi prin dinamica sa activitate internaţională, pusă în evidenţă şi de numeroasele înfrăţiri cu diferite localităţi din lume.
Astfel, din anul 1972 există semnat un Acord de înfrăţire cu oraşul italian Caserta. În anul 2000 acordul de colaborare al celor două oraşe a fost reînnoit.
Din anul 2000 datează înfrăţirea dintre oraşul nostru şi oraşul american Springfield, statul Ohio. În acelaşi an s-a realizat înfrăţirea trilaterală Kragujevac-Springfield-Piteşti.
În anul 2006, prin HCL nr. 101/16.03.2006 a fost aprobat Acordul de Cooperare cu provinciile Cabinda şi Zaire din Republica Angola.
Tot în anul 2006 s-a semnat Acordul de Înfrăţire cu oraşul Multinlupa - Republica Filipine - aprobat prin HCL nr. 410/28.11.2006.
În vara anului 2007, la Bydgoszcz, în Polonia, a fost semnat acordul de cooperare între Piteşti şi Bydgoszcz.
Prin intermediul Organizaţiei Casa Europei Salonic, Piteştiul colaborează cu organizaţii şi oraşe din Grecia. (informaţii de pe site-urile:www.pitestiromania.ro/ www.primariapitesti.ro)
Marilena Rodica Chireţu
 
Publicat pe ziarul virtual "2 Duerighe"-Roma
 
 
 Hotelul de Gheaţă, Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş-Argeş.
 
Valea Argeşului
Valea Argeşului, leagăn al legendei şi al istoriei străvechi de la poalele Carpaţilor Meridionali, este şi una dintre zonele cele mai pitoreşti ale României, de o frumuseţe deosebită, de la câmpiile fertile din sud, până la vârfurile semeţe ale munţilor Făgăraş.
Aici, într-o căldarea Glaciară, adică în acea depresiune circulară aflată, în general, în regiunile înalte ale munţilor, formată prin eroziune sau prin acţiunea unui gheţar, se află Lacul Bâlea , ce se întinde pe o suprafaţă de 4,6 ha, la o altitudine de 2034 m. Pe malul lacului, se află cea mai frumoasă cabană semilacustră, unde se adăpostesc turişti şi sportivi, fiind unul dintre cele mai importante centre ale sporturilor de altitudine din Carpaţii României.
Situată in inima masivului Făgăraş, cel mai grandios complex montan al Munţilor Carpaţi, zona Bâlea Lac, face parte din rezervaţia naturală cu acelaşi nume. Se întinde pe o suprafaţă de 180 ha şi prezintă un relief glaciar tipic cu terase, vale în formă de "U", dominat de creste adânc crenelate.
Peisajul de o frumuseţe austera, unica este copleşitor, atât vara, dar mai ales în anotimpul alb. Atunci, ai impresia că s-a mutat aici fascinanta lume a nordului îngheţat, cu mantia înaltă a zăpezii sclipitoare, care pare că se contopeşte cu spuma albă a norilor.
În acest peisaj invernal de basm, se înalţă singurul hotel de gheaţă din Europa de Sud-Est, finalizat întotdeauna în ajunul marilor sărbători, când turiştii, din ţară şi din străinătate, încep să sosească.
Hotelul de gheaţă a fost construit pentru prima dată în urma cu trei ani şi şi-a câştigat o binemeritata notorietate. Chiar dacă uneori cu întârziere din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, întotdeauna se înalţă lângă hotel şi Biserica de Gheaţă, inaugurată, de obicei, în ajunul sărbătorii Bobotezei.
Biserica de gheata de la Bâlea Lac are caracter ecumenic şi este deschisă gratuit tuturor vizitatorilor, indiferent de religie şi poate şi de aceea, unii tineri aleg să se căsătorească religios în această biserică.
Suprafaţa totală de construcţie a hotelului este de aproximativ 650 de metri pătraţi şi dispune de zece camere duble, un Ice Bar, un Ice Restaurant şi o esplanadă cu expoziţie de statui din gheaţă.
Fiecare camera poarta numele unui filozof cunoscut, roman sau străin, şi este expusă în fiecare o prezentare a acestuia.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, gustarea şi desertul sunt servite pe farfurii din gheată. Anul acesta, construcţia hotelului de gheata a fost finalizata în zece zile.
Turiştii sunt încântaţi de Ice Hotel, iar mulţi dintre ei încercă anul acesta pentru prima dată experienţa unei nopţi răcoroase.
Dacă anul trecut tema proiectului „Ice Hotel” a fost „Classic”, anul acesta sloganul este Ice Hotel „Cold Think”- „Gândeşte la rece”.
Primii turişti din această iarnă cazaţi in Hotelul de gheaţă sunt 20 de englezi care îşi vor petrece aici noaptea de Revelion.
De menţionat, de asemenea, că această minunată zonă turistică se află pe sinuoasa şi fascinanta şosea Transfăgărăşan care, traversând Carpaţii prin zonele cele mai înalte, face legătura între cele două mari regiuni istorice ale României: Muntenia şi Transilvania.
Deşi la fiecare sfârşit de iarnă, razele soarelui încep să topească această minunăţie a naturii şi a omului, nimic nu-l împiedică să reconstruiască în fiecare iarnă această adevărată sculptură în zăpadă şi în gheaţă de pe malul Lacului Bâlea: Hotelul şi Biserica din gheaţă o adevărată mândrie turistică şi artistică a judeţului Argeş.
Marilena Rodica Chireţu
 
 
O lacrimă a tipului, a istoriei, a artei
Catedrala Curtea de Argeş- istorie şi legendă.
 

Image

Curtea de Arges.
Catedrala Curtea de Argeş se înalţă pe pământul străvechi al uneia dintre Ţările Române medievale, Valahia, care adăposteşte şi a văzut crescând de asemenea, oraşul lui Bucur, ciobanul care ar fi întemeiat, conform legendei, capitala de astăzi a României, oraşul Bucureşti.
Pe firul gândului şi al apei ce scaldă legendarul ţinut al judeţului Argeş. Mă întorc în timpurile îndepărtate când, la sudul tarii de astăzi, dealurile domoale, munţii măreţi, pădurile dese şi bogatele livezi se întindeau, cu generozitate, între braţele râurilor care traversează acest pământ al istoriei şi al misterului.
Ochii verzui ai numeroaselor lacuri colinare sau de câmpie, împletite cu privirile albastre ale lacurilor de munte, par să caute încă răspunsuri la misterele ce învăluie pământul lui Dracula şi al altor mari domnitori români. Între aceştia, Mihai Viteazul, cel care în 1600 a reuşit, chiar dacă pentru scurt timp, să unească cele trei ţări române, realizând astfel, prima lor unire. Conform documentelor vremii, (din 6 iulie, 1600), Mihai Viteazul a devenit primul Principe al Valahiei, al Transilvaniei şi al întregii Moldove.
Tradiţia şi izvoarele istorice spun că în acest ţinut de la poalele Munţilor Făgăraş unul dintre primii domnitori vlahi a hotărât să ridice în mirificul peisaj o construcţie cum nu mai exista niciuna nicăieri. Numele său a rămas învăluit în negura vremurilor şi de aceea este cunoscut în istorie sub numele de Negru Vodă.
Într-o zi, Negru Vodă, împreuna cu un arhitect şi meşterul Manole, însoţit de cei nouă pricepuţi meseriaşi ai lui, au mers în recunoaştere de-a lungul râului Argeş pentru a căuta cel mai bun loc unde să fie înălţată o mănăstire. La un moment dat, s-au oprit într-un loc de o sălbatică şi ciudată frumuseţe, unde se vedeau ruinele unei construcţii niciodată terminată. Curios, domnitorul a întrebat pe un cioban de ce fusese părăsită acea clădire. Acesta i-a răspuns că prin părţile acelea bântuiau spiritele rele, pământul era blestemat şi nimic nu se putea construi până la sfârşit. Negru Vodă însă, s-a arătat mai degrabă amuzat de acea poveste şi a hotărât că acela va fi locul unde va fi înălţată mănăstirea sa nemaiîntâlnită..
Conştient de calităţile sale artistice şi de priceperea lucrătorilor săi, meşterul Manole a hotărât să împlinească visul şi dorinţa Domnitorului său.
Curând însă, va fi avut trista surpriză de a vedea că, într-adevăr, nimic nu se putea ridica pe acel pământ. Tot ceea ce se construia ziua, se prăbuşea noaptea, ca într-un basm ciudat.
Frământat de gânduri, Manole a avut o revelaţie onirică pe care a făcut-o
imediat cunoscută lucrătorilor săi.
Mănăstirea va putea fi ridicată doar dacă se va sacrifica, între zidurile sale, prima femeie, soţie sau soră, care în ziua următoare va fi venit cu prânzul la soţul sau fratele său. “Cei nouă meşteri mari cu Manole zece” au acceptat ideea sacrificiului suprem din marea dorinţă de a face pe plac ambiţiosului domnitor, dar şi din convingerea că nicio operă de artă valoroasă nu se poate realiza fără un mare sacrificiu.
Ziua următoare, cocoţaţi pe schelă, spre ora prânzului, toţi aşteptau cu sufletul la gură să vadă cine va fi prima femeie care va sosi.
La un moment dat, de departe a apărut silueta femeii care aducea de mâncare şi Manole a recunoscut-o tot mai bine pe soţia sa care era şi gravidă. Îndurerat, a implorat cerul să stârnească o furtună pentru a o determina să se întoarcă acasă. Vântul începu să agite norii, să aplece copacii, chemând ploaia. Însă devotata Ana, soţia lui Manole, fără să bănuiască ceea ce avea să se întâmple, nu abandonă drumul, conştientă de datoria ei, aceea de a duce de mâncare soţului său.
Sosi durerosul moment în care cei zece meşteri începură din nou să înalţe ciudata construcţie, îngropând între ziduri trupul fragil al Anei. Cu lacrimi în ochi şi o mare durere în suflet, Manole vedea şi auzea cum soţia sa se stingea între pietrele şi cărămizile reci. Vocea ei plăpândă, tot mai stinsă, care îl implora să nu o mai facă să sufere, se stinse cu totul în cele din urmă
Noaptea îşi întinsese vălul său negru peste sufletele celor zece meşteri iar zorile anunţau un soare strălucitor. Un soare îndurerat şi el, chiar dacă de data aceasta mănăstirea era în picioare, înălţându-se mândră în absoluta ei frumuseţe.
Fericit, Negru Vodă s-a arătat imediat fascinat de frumuseţea mănăstirii atât de mult încât a fost străpuns de un gând negru, generat de nemărginita sa ambiţie. A hotărât în sinea sa că cei zece meşteri va trebui să moară şi ei ca să nu mai construiască niciodată o mănăstire ca a lui. Zis şi făcut; în timp ce meşterii se găseau încă pe schelă, Negru Vodă a ordonat să fie luată. Rămas pe acoperiş Manole încercă să se salveze, precum Icar, construindu-şi aripi din lemnul rămas acolo sus. Nu a reuşit, iar zborul său s-a frânt, căzând pe pământ.
Legenda spune că, îndurerat, pământul a făcut să răsară un fir de apă , o lacrimă a sa, care este astăzi Fântâna lui Manole.
Aici, poposesc fascinaţi călători din toate părţile pentru a admira splendoarea catedralei valahe, sinuoasele sale turnuri aurite şi măreţia pietrelor care mai păstrează încă răceala şi durerea sacrificiului suprem, acela făcut pe altarul artei şi al frumosului artistic.
Marilena Rodica Chireţu
 
 
 
Atractii turistice ale Judetului Arges.
Manastirea Argesului
Despre Legenda Manastirii Curtea de Arges
 
Geniala creatie populara, legenda Mesterului Manole este chiar povestea ctitoririi Manastirii Curtea de Arges. Pentru mesterul pe care literatura anonima romaneasca l-a facut nemuritor, creatia a insemnat migala, truda, daruire de sine si - in final - jertfa. Potrivit legendei, dupa ce si-a zidit sotia la temelia constructiei (pentru ca peretii sa nu se mai surpe), Manole a fost abandonat pe turla, astfel incat ctitorul sa fie sigur ca acesta nu va mai ridica o manastire la fel de mare si la fel de frumoasa. Iar mesterul si-a facut aripi din sindrila si a sarit din inaltimea sfantului locas, ca Icar. Numai ca, a sfarsit la fel de trist, prabusindu-se langa mandrele ziduri pe care le ridicase, iar sufletul sau s-a transformat in apa unei fantani care exista si in zilele noastre. Dar care e istoria adevarata a Manastirii Curtea de Arges?
Considerata prima resedinta a Tarii Romanesti, Curtea de Arges este o asezare incarcata de istorie si legenda. De altfel, in aceasta zona, pe cursul superior al Argesului, se afla vestita Argedava, cetate de scaun a regelui Burebista. Iar mai apoi, dupa sute de ani, tot pe Valea Argesului vor fi ridicate cele dintai capitale ale Tarii Romanesti. Aici, pe aceste locuri, domnitorul Neagoe Basarab (1512 - 1521) a ales sa ctitoreasca Manastirea Argesului, considerata peste veacuri cea mai valoroasa constructie de arta si arhitectura bisericeasca de la noi. Este o realizare cu care Neagoe Basarab a ramas in istoria neamului, contributie voievodala la patrimoniul national, alaturi de lucrarea sa personala “Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie”, considerata prima creatie de valoare universala a literaturii romane, un adevarat testament politic, pedagogic, filozofic si enciclopedic.
Lucrarile au inceput in anul 1514, din dorinta lui Neagoe Basarab de a se ridica un monument fara seaman, si s-au finalizat dupa trei ani, astfel incat, la 7 ianuarie 1517, ctitorul dadea de stire ca este gata “Manastirea domniei mele de la Arges”. Din pacate, cu toate eforturile pe care Neagoe Basarab le-a facut (mergand pana la a sacrifica podoabele si bijuteriile doamnei sale), voievodul nu a mai apucat sa vada Manastirea zugravita, murind inainte ca picturile de pe pereti sa fie finalizate.
Potrivit unor izvoare istorice, Neagoe Basarab a ridicat Manastirea Curtea de Arges pe fundatiile unui locas mai vechi, care fusese chiar sediul primei Mitropolii a Tarii Romanesti, pe care constructorii au gasit-o “daramata si neintarita”. In forma sa finala, Manastirea - cunoscuta, din 1739, sub numele de “Biserica Episcopala” - devine resedinta Episcopiei Argesului (scaun episcopal intre 1739 si 1748, dar si dupa 1990). Tot aici se afla si paraclisul (capela) cu hramul "Sfanta Mucenita Filofteia" (sarbato-rita pe 7 decembrie), martira de neam valah, sud-dunarean, ocrotitoarea Manastirii prin sfintele ei moaste asezate in Catedrala Episcopala. Manastirea este si locasul de canonizare, la 16 august 1517, a Sfantului Ierarh Nifon (fost Patriarh al Constantinopolului si Mitropolit al Munteniei).
Aici este locul in care au fost asezate moastele sale, in sicriu de argint, placat cu aur, si de pastrare a capului si a mainii drepte ale Sfantului, primite in dar de Neagoe Basarab de la calugarii athoniti, iar din 1949 - trimise ca odoare la Catedrala Mitropolitana Sfantul Dumitru, din Craiova. In pronaosul bisericii se afla mormintele domnitorilor Neagoe Basarab si Radu de la Afumati si ale membrilor familiei regale (regele Carol I, impreuna cu Elisabeta si regele Ferdinand, cu Maria). Tot la Curtea de Arges este pastrata si Evanghelia Invierii din Sambata Mare, scrisa cu litere de aur de Regina Elisabeta.
Adevarata bijuterie arhitectonica, Manastirea Curtea de Arges este una dintre cele mai reprezentative constructii bisericesti ale secolului al XVI-lea, ctitorie care a starnit admiratia calatorilor straini care si-au gasit adapost in chiliile sale. Unul dintre acestia a fost Paul de Alep (1627 - 1669), cleric ortodox melchit, originar din Siria, care l-a insotit - ca arhidiacon si secretar - pe patriarhul Macarie de Antiohia (tatal sau), intr-o calatorie prin Moldova si Tara Romaneasca. In timpul acestei calatorii, Paul de Alep a scris un jurnal foarte important pentru informatiile sale geografice, politice, sociale si culturale, in manuscris existand si o referire la Manastirea Argesului, care era considerata “una dintre minunile lumii”.
Marilena Rodica Chiretu
Image by FlamingText.com

Manastirea Aninoasa-Monastero Aninoasa(Arges)Romania