Poezia-iernii-inverno

 

Logo Design by FlamingText.com

 

Logo Design by FlamingText.com

 

Big Santa hatAutor: Marilena Rodica Chiretu

Pagina muzicala .

 

 

Sa aprinda iarna luminile pe umbre...
Sa nu ne stinga visuri uitarea de cuvinte,
sa aprinda iarna luminile pe umbre,
sa infloreasca fulgii cuibariti in minte
in pomul amintirii din crangurile sumbre.
In palmele fierbinti pastram caldura verii
stramosii sa ii scoale din reveria noptii,
luna arunca stele in bratele tacerii,
asteapta si bunicii sa-si vada iar nepotii.
Roata se invarteste la buzele fantanii,
cu apa ne hraneste cuvinte nerostite,
se-mbraca timpul in straie ce strabunii
ne-au daruit sa scriem povestile dorite.
Asa mai stim si noi la usi sa colindam,
sa ne-mbracam visarea in daruri aurite,
priviri sa impodobim si sa ne bucuram
ca iarna mai traieste in lucrurile sfinte.
Marilena Rodica Chiretu-9.12.2009.

 

 

° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° °

Gira la ruota della stagioni...

Gira la ruota della stagioni,
la carrozza del destino ci porta
un altro inverno;
ci sorprediamo
con i piedi gelati e la mani vuote.
Come i chicchi di un grappolo d’uva
nel tardo autunno,
ci stringiamo intorno alla luce
della casa,
promettendoci di essere migliori
domani,
perché i nostri passi lasciano
delle tracce sulla neve
e le mani arrotondino
le meraviglia delle cose.
Un filo di luce scioglie
anche i fiocchi tristi dei capelli
perche lo sguardo rimarrà per sempre
una brillante palla di cristallo.
03 .12.2014
Se învârteşte roata anotimpurilor
Se învârteşte roata anotimpurilor,
căruţa destinului ne aduce o altă iarnă;
ne surprindem cu picioarele îngheţate
şi cu măinile goale.
Precum boabele unui ciorchine
de strugure,
într-o toamnă târzie,
ne strângem în jurul luminii casei,
promiţându-ne să fim mai buni
mâine,
pentru ca paşii noştri să lase
urme pe zăpadă
iar mâinile să rotunjească
minunea lucrurilor.
Un fir de lumină topeşte
şi fulgii trişti de pe păr,
pentru că privirea va rămâne
pentru totdeauna
un strălucitor glob de cristal.
Marilena Rodica Chireţu
03 .12.2014

 


Moş Crăciun a-întinerit…
Moş Crăciun a-întinerit, are barba primăverii,
a trecut de ceasul-n care doar Gerilă îl chema,
şi-a împodobit privirea înflorind tăcerea vremii
când în case întunecate pe furiş se strecura.
Cu o creangă de măslin ţine sacul de poveste,
n-are în el doar jucării ci şi gânduri fermecate
de zborul de rândunele şi de dorul din ferestre
larg deschise spre o lume din dorinţele visate.
Mantia din fulgi cernuţi se aşterne peste ţară,
douăzeci de ani se-ascund în desaga Moşului,
şi în roşul de la haină să-l aducă Sfânta Seară
ca să pună-n bradul nostru steluţele gândului.
Moş Gerilă n-a murit, mai trăieşte-n amintire,
chiar pe lacrima de sânge iarna albă se aşterne,
un decembrie însorit ne-a adus în dar o ştire:
Moş Crăciun a întinerit, doar la noi aşa se vede!
Marilena Rodica Chireţu
13.12.2010

 

 

Sarutul de matase…
Iubirea de stelute pe fruntile carunte
topeste bezna in ceasul de furtuna,
cerul a si primit sarutul unui munte
pe culmile albastre zapada e stapana
Brazii i-a imbracat in straiele de var,
rosul din curcubeu il duce la apus,
se joaca focul pe rugul sau din jar;
unde e ninsoarea, unde s-a ascuns?
Visez zapada pufoasa de-odinioara,
sa nu mai planga iarna de-al sau dor
sa fie vantul doar un sunet de vioara
unde sunt fulgii si de ce mai mor?
Iubirea de stelute nimic nu o topeste
ea lumineaza si umbra dintre case,
chiama si soarele ce clipa-nveseleste
iarna imi da sarutul de matase…
Marilena Rodica Chiretu
29.11.2009
Am lăsat frigul afară…
Cu căciulile pe frunte,
în polei muntii se- mbracă,
fluierul ar vrea să- nfrunte
viforul ce- n drum se joacă.
Sus, la stână, printre oi,
stau ciobanii în cojoace,
la fereastră fulgii moi
parcă- s lâna ce se toarce.
Am lăsat frigul afară,
în poveste m- am ascuns,
iarna o primesc în ţară,
doar de straie noi şi- a pus.
Căci, la uşa casei bate
un colind ce risipeşte
gândurile de departe
şi în brad le cuibareşte.
Marilena Rodica Chiretu
 
Melancolii de iarna
Cad pe gândurile amintirilor
fulgi stălucitori de zăpadă,
aprind şi apoi ard
melancoliile
strânse în punmul adevărului.
Răsuna încă în minte
clincheul sărbătorilor,
steaua copilăriei renaşte
pentru a ne face să uităm,
pentru o clipă de magie,
noroiul vieţii
care ar vrea să stingă
pentru totdeauna,
luminile aprinse
în sfântul pom de Crăciun,
precum un dor
în sufletul de zăpadă…
Marilena Rodica Chireţu
20.12.2012
Malinconie d’inverno
Cadono sui pensieri dei ricordi
fiocchi brillanti di neve,
accendono e poi bruciano
le malinconie
raccolte nel pugno della verità.
Risuona ancora nella mente
il tintinnìo delle feste,
la stella dell’infanzia rinasce
per farci dimenticare,
per un attimo di magia,
il fango della vita
che vorrebbe spegnere
per sempre
le luci accese
nel santo albero di Natale,
come una nostalgia
nell’anima di neve...
Marilena Rodica Chireţu
20.12.2012
 
Fulgii iernii
Cu fulgi de nea acopăr frunza toamnei,
printre nămeţi să-nvăţ să-îmbătrânesc,
iar gheaţa s-o topesc în cuibul palmei,
din stropu-i cald apoi să-întineresc.
Obrajii înflăcăraţi de gerul nopţii
mai şterg o lacrimă a amintirii,
noi doi ne aşteptăm încă nepoţii,
să mai simţi iar ceasul împlinirii.
A mai venit o iarnă să ne amintească,
că nu-i avem cu noi şi pe părinţi,
zăpada vrea din nou să ne rănească,
dar o stropim cu-îmbrăţişări fierbinţi.
Cad fulgii reci pe chinuite gânduri,
dar sufletul a mai păstrat o floare
ce-mi spune-n nesfârşite rânduri
că viaţa se trăieşte şi când doare.
Marilena Rodica Chireţu
26.12.2012
 
Iarna, spumă de matase…
Îşi întinde iarna spuma de mătase,
fulgii îmbrăţişează ramurile goale,
văntul  răsuceşte fumul de la case,
paşii îi îngroapa în zăpada moale.
Te-ai trezit devreme, anotimp de visuri,
dureri să înabuşi cu-ai tăi zurgălăi,
să n-aud cum plânge timpul în abisuri,
să-mi colinde iaraşi falnicii flăcăi.
Plâng la streşini ţurţuri în raza de soare,
poate nu sunt lacrimi, ci stropi de la nori,
îmi adun culori păstrate-n sertare
să pictez fereastra cu-o mâna de flori.
Iarna îmi aduce gândul de la tine,
îl aşeaza-n bradu-mpodobit cu dor,
nu e anotimp să nu iau cu mine,
globuri de iubire, stelele ce dor.
Marilena, 15.12.2009

 

 

Pământul aşteaptă lacrima zăpezii...
Se înecă gândul în zăpada iernii,
lumina se pierde pe cărări departe,
satele-s ascunse în albul troienii,
viforul s-a-ntors din pagini de carte.
Pe ramuri de gheaţă stă o porumbiţă,
se gândeşte cum hrana să-o găsească,
cum să mai îmbrace alba ei rochiţă,
căci vântul e aspru şi o să răcească.
Fereastra deschid să ating ninsoarea,
perdeaua de fulgi ce din cer coboară,
cu mâna fierbinte să topesc şi floarea
din stropii de gheaţă, căci e ger afară.
Cu mintea colind vremuri de poveste
ce mai pot să stingă frigul din privire;
nu-i de vină iarna când nu încălzeşte
primăvara vieţii cuibul de iubire.
Pământul aşteaptă lacrima zăpezii,
anotimpul cald să îl dezmorţească,
să îngroape timpul în clipa amiezii
când soarele lasă trupul să iubească.
Marilena Rodica Chireţu
8.02.2012
Fereastră spre iubire
O să se stingă iarna în propria-i ninsoare
când timpul va uita că a mai trecut un an,
şi vom ierta lumina când moare la hotare,
iar iarba o vom ierta că nu-i grâul din lan.
Acolo creşte pâinea şi suferă pământul,
în lacrima sudorii pe-un câmp rătăcitor,
şi în scânteia minţii ce a închis cuvântul
în pumnul ce mai strânge tăcerile ce dor.
Fereastra lumii stă pe stropul de culoare,
eu văd cercul de foc cum arde depărtarea
şi sper să se întoarcă speranţe călătoare,
căci şi aici sunt munţi ce îşi sărută marea.
Tristeţea o s-o sting în macul din poiană,
când flăcări de petale vor arde nostalgia,
o să mă bucur iar că sunt la mine-n ţară
şi nu mi-am rătăcit pe drum melancolia.
Fereastra o deschid spre vremea de iubire,
chiar dacă frigul muşcă obrajii primăverii,
cu-un firicel de floare şi dulcea ta privire
o să-înfloresc şi iarba în dorul mângâierii.
Marilena
Aş vrea să ningă…
Aş vrea să ningă,
perdeaua de fulgi
să acopere umbra gândurilor,
vântul sa-mi cânte uşor la geam
şi să-mi aducă şoaptele iubirii
crescute în pământul prieteniei;
eu i-aş dărui
parfumul cozonacilor
şi al bradului de Crăciun
ca să-l ducă
copiilor trişti şi singuri,
lumina minţii
din cetatea înţelepciunii
să o ducă haitelor de lupi.
Aş vrea ca albul zăpezii
să ne îmbrace pe toţi
în dantela visurilor fără sfârşit,
ca roata anotimpurilor
care topeşte uitarea…
Marilena
29.11.2011
Vorrei che nevichi…
Vorrei che nevichi,
la tenda dei fiocchi
copri l’ ombra dei pensieri,
il vento mi canti leggermente
alla finestra
e mi porti i sussurri dell’amore
cresciuto nella terra dell’amicizia;
Io gli regalerei
il profumo dei panettoni
e dell’abete di Natale,
affinché lo porti
ai bambini soli e tristi,
la luce della mente
dalla fortezza della saggezza
la porti ai branchi di lupi.
Vorrei che il bianco della neve
ci vesta tutti quanti
nella trina dei sogni senza fine,
come la ruota della stagioni
che scioglie la dimencanza...
Marilena
29.11.2011
S-aprinde iarna…
S-aprinde iarna în bradul mereu verde
al vieţii ce nu vrea să îmbătrânească,
căci poartă-n vârf o stea în care crede,
lumina peste timp învaţă să trăiască.
Ne-adună iarna în clipe de poveste,
cu vinul bucurii privirile ne-îmbată,
aş vrea să-l văd pe tata, dar nu este,
nici mama nu-i, să o sărut în şoaptă.
Colind cu gândul ramuri de beteală,
e friguroasă iarna, e cald sufletul ei,
mă bucur iar şi nu-i dau socoteală
de-i fur chiar clinchetul de clopoţei.
S-aprind culori, s-aprinde şi dorinţa,
iubirea încălzeşte ca jarul de la foc,
căci fulgi rătăcitori sărută iar fiinţa
din tot ce este drag şi-adună la un loc.
Marilena Rodica Chireţu

 

 

O clipă de zăpadă
Ninge
pe chipul trist al ţării mele
brăzdat de lacrimile amintirilor,
cărarea zâmbetului alb
îngheaţă trecutul în ţurţuri
sub sărutul rece al nopţii.
În somnul norilor
se aprinde o rază târzie de soare
cald ca sufletul iernii,
pătrunzătoare ca privirile vrăjite
de povestea Sfântului Crăciun.
Cât aş dori o clipă de zăpadă
şi pentru haina ponosită a pământului
dezbrăcat de visul zorilor,
pentru copilul rămas singur
precum un copacul lângă drum,
pentru cel flămând ca vrăbia
pe pervazul ferestrei închise,
pentru cei trişti ca ziua fără lumină.
Cât aş dori o clipă de zăpadă,
clinchetul unui clopoţel,
glasul unei colinde,
făclia care să aprindă
în toţi pomii
zâmbetul
magic
al copilăriei.
Marilena Rodica Chireţu
17.12.2010
Un attimo di neve
Sta nevicando
sul volto triste del mio Paese
attraversato dalle lacrime dei ricordi,
il sentiero del sorriso bianco
agghiaccia il passato in ghiaccioli
sotto il bacio freddo della notte.
Nel sonno delle nuvole
si accende un raggio tardo di sole,
caldo come l’ anima dell’inverno,
penetrante come gli sguardi ammaliati
dalla fiaba del Santo Natale.
Quanto desidererei un attimo di neve
anche per il vestito logorato della terra
spogliata dal sogno dell’alba,
per il bambino rimasto da solo
come un albero lungo la strada,
per quello affamato come un passero
sul davanzale della finestra chiusa,
per quelli tristi come il giorna senza luce.
Quanto desidererei un attimo di neve,
il tintinnìo di un campanello,
la voce di un canto natalizio,
il falò che accenda
in tutti gli alberi
il sorriso magico
dell’infanzia.
Marilena
Din fulgii iernii…
Soseşte iarna cu fulgii printre gene,
la gura sobei gândul s-a aprins,
suntem în casa unde se aştern alene
şi nostalgii pe părul uşor nins.
Suntem aici, in cuibul renascut
din amintirea ce îneaca râsul,
aş vrea să zbor, dar brazii au crescut
şi doar răşina mai stinge plânsul.
Şi râd şi plang, ca vara şi ca toamna,
de raze şi de frunze corpu-mi e pictat,
din fulgii iernii se înalţa doamna
ce pragu-mi casei de-acum a sărutat.
Marilena
Dai fiocchi dell'inverno…
Arriva l'inverno con fiocchi tra le ciglia,
alla bocca della stufa il pensiero si è acceso,
ci siamo nella casa dove si distendono leggermente
anche delle nostalgie sui capelli appena nevicati.
Ci siamo qui, nel nido rinato,
dal ricordo che annega il riso
vorrei volare ma gli abeti sono cresciuti
e solo la loro resina spegne il pianto.
Rido e piango, come l'autunno e come l'inverno,
dai raggi e dalle foglie il corpo è dipinto,
dai fiocchi si alza la signora
che la soglia della casa gia ha baciato.
Marilena
Pete de zapada
Tremura dantela rece
pe ramurile intepenite de ger,
padurea pare un basm,
lacurile ochii zanei,
muntele cu coama alba
pare sa fie Far Frumos
care ucide vrajitoarea- vijelie
in vaile cufundate in ceata;
Ici si colo,
pe negrul pamantului,
stralucesc pete de zapada,
incalzesc sub mantie
sufletele insectelor,
radacinile plantelor,
plansul izvoarelor,
semintele ce incoltesc primavera.
Ici si colo,
pe oglinda ghetii,
aluneca viata noastra
in sania anotimpului,
fulgi albi se aseaza
pe noaptea parului,
scutur capul,
cad pe pamant,
formeaza alte pete de zapada,
ca sa- mi incalzeasca sufletul si inima
radacinilor si ale izvoarelor;
astept sa ninga din nou
cu fulgii infloriti de primavara
pe chipul vietii,
cand frigul se va topi
pe buzele fierbinti ale iubirii.
Marilena Rodica Chiretu
28 decembrie, 2007
Macchie di neve
Tremola il ricamo freddo
dei rami irrigiditi dal gelo,
il bosco sembra una fiaba,
i laghi gli occhi della fata,
il monte dalla chioma bianca
sembra di essere il Principe Azzurro
che uccide la maga- bufera
nelle valli sprofondate in nebbia;
Qua e là,
sul nero della terra,
brillano le macchie di neve,
riscaldano sotto il manto
le anime degli insetti,
le radici delle piante,
il pianto delle sorgenti,
i semi germoglianti in primavera.
Qua e là,
sullo specchio del ghiaccio,
scivola la nostra vita
nella slitta della stagione,
fiocchi bianchi si siedono
sulla notte dei capelli,
scuoto la testa,
cadono in terra,
formano altre macchie di neve,
per riscaldarmi l’ anima e il cuore
delle radici e delle sorgenti,
aspetto che nevichi di nuovo
con i fiocchi fioriti dalla primavera
sul volto della vita,
quando il freddo si scioglierà
sulle labbra fervide dell’ amore.
Marilena Rodica Chiretu
28 dicembre, 2007.
La poalele bradului vesnic verde
Iarna, este din nou iarna,
poate va ninge pe bratele timpului
si ale maslinului,
poate ii va invesmanta in camasa alba a anotimpului,
printre ramurile copacilor umezi
de lacrimile ploilor reci
ale toamnei dezbracata de frunze si de roade.
A inghetat radacina in pamantul tarii,
mantia sclipitoare ii va incalzi suferinta,
eu mi voi incalzi mainile
la focul amintirilor ,
in flacarile cuvintelor,
voi arde pe jarul sobei clipele durerii
cazute ca picaturile reci
pe privirile- mi calde,
pana cand voi rotunji totul
intr- un bulgare de zapada..
Am sa bat la poarta padurii,
voi scutura toti turturii brazilor,
ii voi topi in poala casei mele,
ii voi aseza la masa bucuriei
ca sa- i imbat cu aroma vinului fiert,
ei imi vor darui mireasma proaspata a rasinii,
pana ce voi adormi pe perna visurilor,
in clinchetul clopoteilor care vor canta
colindul izvorului la poalele bradului vesnic verde…
Marilena, 21 noiembrie, 2008
La pallina di cristallo
Nel tintinnìo di un campanello
la strada indossa il manto di festa,
gli sguardi dondolano i rami verdi
dell’ albero strappato alla foresta,
perché porti di nuovo a casa mia
la fresca fragranza della resina.
La stella in cima si è collocata,
per le mie notti annuvolate,
le luci brillano in mille colori
come i tuoi occhi innamorati.
Il fuoco del cuore si è nascosto
nella frescura di una pallina,
ma l’anima apre le ali al vento
le lontananze per noi avvicina.
Dove sarà mai, il mio amore,
arde nelle fiamme della calda stufa,
illumina il cammino dei miei anni
o aspetta ancora il Babbo Natale?!
Sulla spina del ramo più audace
sta attaccato il libro d’amore
e su un foglio il vento ha scritto:
“Se l’amore ricevi in regalo,
non lasciarlo mai smarrito per il mondo,
abbraccialo nel calore del palmo
come una rotonda palina di cristallo!”
Marilena Rodica Chiretu
Globul de cristal
In clinchetul vesel de clopotel,
strada imbraca straie de gala,
privirile leagana crengile verzi
ale copacului smuls din padure,
ca sa aduce si- n casa mea
mirosul proaspat de rasina.
O stea in varf s- a asezat
sa- mi lumineze noptiile innourate,
luminile stralucesc in mii de culori
ca ochii iubirii privind de departe.
Focul din inima sta tot ascuns
in prospetimea globului nins,

sufletul a deschis aripile- n vant
si pentru noi departarea a stins.
Dar unde e oare, iubirea mea,
arde in flacarile caldei sobe,
imi lumineaza annii din drum
sau il asteapta pe Mos Craciun?
Pe spinii ramului mai indraznet
sta prinsa cu fir cartea iubirii,
iar pe o foaie vantul a scris:
“Daca primesti iubirea in dar,
nu o lasa ratacita prin lume,
imbratiseaz- o - n caldura din palma
ca pe un glob rotund de cristal!”
Marilena Rodica Chiretu
Fiori di ghiaccio
Fiori di ghiaccio
senza profumi, senza colori,
modellano la trasparenza del vetro,
sorride la finestra tra i loro ricami
al tempo coperto di neve
guardando il gelo di fuori
Fiori di ghiaccio
sciolti dal caldo naso del bambino
dagli sguardi curiosi degli anni
rotolano in gocce di perle
sul davanzale
nel soffio del candore,
fa caldo in casa
e freddo fa fuori
Ghiaccio fiorito
intreccia gli alberi sui rami,
sul lucido addormentato dei laghi
tra le braccia delle rive di trina,
sogna l’inverno
l’ amore del gelo per l’ acqua di fuori
Pensieri fioriti
nei petali di ghiaccio
riscaldati dalla poesia invernale
brilla il bianco nel fiocco d’ amore,
ricama le parole nella fantasia floreale
fa caldo dentro,
il gelo resta fuori…
Marilena Rodica Chiretu
27 decembrie 2005 
Bulgarele de zapada
Bulgarele de zapada
rostogoleste timpul,
aduce fulgi si boboci noi,
niciodata nu este iarna
sfarsitul florilor,
e doar un mare pat
cu cearsaf alb,
adoarme primavara,
imbratiseaza in somn miresmele sale
si viseaza renasterea de maine,
acelasi miraj al florilor
imi aduce timpul in petale...
Marilena Rodica Chiretu
24 octombrie 2005
La palla di neve
La palla di neve
rotola il tempo,
porta fiocchi e boccioli nuovi,
non è mai l’ inverno
la fine dei fiori,
è solo un gran letto
con bianco lenzuolo,
si addormenta la bella stagione,
abbraccia nel sonno i suoi profumi
e sogna la sveglia del suo domani,
lo stesso miraggio dei fiori
mi potra il tempo in petali...
Marilena Rodica Chiretu
24 ottobre 2005
Nella scatola dei ricordi sta l’inverno
Sotto la luce crepuscolare della lampadina,
prendo nelle mani calde del sonno spento,
la scatola vecchia dei miei ricordi.
Nel silenzio della notte
che va a dormire
l’alba prepara già il suo risveglio
lasciando cadere sul vetro della finestra
uno scroscio di lacrime di pioggia.
Apro la scatola e sfioro
una pallina multicolore dall’infanzia,
come tu sfioravi con gli sguardi
la pallina verde dei miei occhi;
accarezzo il suo rotondo,
come tu accarezzi ancora
le curve del mio corpo,
nella festa di ogni giorno
del nostro amore;
un vecchio Babbo Natale
ha conservato il rosso del suo vestito,
come le mie guance
arrossite dai tuoi baci
riscaldati al fuoco della giovinezza.
Una lunga collana
da ornare l’albero di Natale
mi ricorda
quant’è lungo il cammino delle nostre stagioni,
con le perle delle lacrime
di gioia e di dolore.
La pioggia non piange più alla finestra,
l’alba ha abbracciato il cielo
e i fiocchi dell’inverno mi chiamano
nel gioco della loro bufera…
Marilena
02.12.2010
În cutia amintirilor stă iarna
Sub lumina crepusculară a lămpii,
iau în mâinile calde ale somnului stins
cutia vechie a amintirilor mele.
În tăcerea nopţii
care merge să se culce,
zorile pregătesc deja trezirea lor,
lăsând să cadă pe geamul ferestrei
un ropot de lacrimi de ploaie.
Deschid cutia şi ating uşor
un globuleţ multicolor din copilărie,
precum tu atingeai cu privirile
globuleţul verde al ochilor mei;
mângâi rotundul său
cum tu mângâi încă
liniile ondulate ale corpului meu,
în sărbătoarea de fiecare zi
a iubirii noastre;
un bătrân Moş Crăciun
a păstrat roşul hainei sale,
precum obrajii mei
înroşiţi de sărutările tale
încălzite la focul tinereţii.
Un lung şirag
de împodobit pomul de Crăciun
îmi aminteşte
cât de lung este drumul anotimpurilor noastre,
cu perlele lacrimilor
de bucurie şi de durere.
Ploaia nu mai plânge la fereastră,
zorile au îmbrăţişat cerul
iar fulgii iernii mă cheamă
în jocul iureşului lor….
Marilena
02.12.2010
Sonetul fulgilor de nea
Fulgii de nea in joc infloriti
au imbracat pamantul in ninsoare,
se culca copacii de frig amortiti,
se aprinde lumina lasata de soare
Fulgii de nea, in albul durerii,
drumul tacerii au luminat
si o speranta au dat indoieii
au scris o poveste si un vis fermecat
Ploaia de fulgi pe chipul ascuns
lacrimi amare a inflorit in stelute,
pe drumul intins lumina a patruns
Cand timpul pe rug in flacari s- aprinde
si voci se incalzesc in albe casute
iar liberul joc iubirea cuprinde
Marilena Rodica Chiretu
29 noiembrie 2006
Sonetto dei fiocchi di neve
Fiocchi di neve, nel gioco bianco
sul manto puro della terra in bufera
s' addormentano rami dell'albero stanco,
s’infiamma la luce, si sveglia la sera

Fiocchi di neve, dolore bianco,
la vostra festa adombravano gli anni,
avete brillato al nostro fianco
scrivendo la fiaba delle nuove mani

La pioggia di neve sul viso coperto,
lacrime amare fiorite in stelline
accolgono strade col lume scoperto

Sul rogo del tempo la fiamma a’ accende
riscalda speranze in voci genuine,
il libero gioco l’amore attende

Marilena Rodica Chiretu
29 novembre 2006
Iubirea in inima iernii
Iubirea s- a nascut in inima iernii,
zapada mi se parea un imens ghiocel,
albul se juca in bucuria fulgilor de nea,
privirile alunecau usor pe piele,
simturile visau deja caldura verii
Verdele a cusut cu ac si fir de iarba
vesminte pentru trupurile goale intinse la soare,
pasii calcau nisipul fierbinte,
plaja picta culorile anotimpurilor
urmand sensul intunecosului labirint
Timpul a rotunjit forma marului,
tabloul traieste inca in culorile pictorului,
uneiri nuantele pastelate cad in noroi,
le spala margaretele deschise de visurile tale,
ma ridic printre petalele care topes orele
Ploua cu frunze galbene pe blanda toamna,
ghiocelul se vestejeste in infocatele raze,
rasere prin maracini adevarata margareta,
alba ca zapada, corola anilor
roteste viata, se roteste stramb roata vietii
musca din fructul meu, smulge petale,
imi face rau frigul, imi face rau si soarele,
ramane peste timp doar bratul tau,
ramane doar zapada adevaratei mele iubiriii
Marilena Rodica Chiretu
4 februarie 2006
Amore nel cuore dell'inverno
L’ amore è nato nel cuore dell’ inverno,
la neve mi sembrava un grande bucaneve,
il bianco giocava nell’ allegria dei fiocchi,
gli sguardi scivolavano leggeri sulla pelle,
i sensi già sognavano il caldo dell’ estate
Il verde ha cucito con ago e figli d’ erba
vestiti per i corpi distesi nudi al sole,
i passi calpestavano sulla rovente sabbia,
la spiaggia ha dipinto colori di stagioni,
ha segiuito il senso nel labirinto buio,
Il tempo ha rotolato la forma della mela,
il quadro vive ancora nel tocco del pittore,
talvolta cadono le sfumature in fango,
le lavano le margherite aperte dai tuoi sogni,
mi alzo nei petali che sciolgono le ore
Piove con foglie gialle sul dolce autunno,
sfiorisce il bucaneve negli affocati raggi,
spunta tra pruni la vera margherita
bianca come la neve, corolla degli anni,
gira la vita, gira lo storto girotando,
morde il mio frutto e strappa i petali,
fa male il freddo, fa male anche il sole
rimane oltre il tempo solo il braccio tuo,
rimane solo la neve del mio vero amore...
Marilena Rodica Chiretu
4 febbraio 2006
Vis de Craciun
Cat as fi vrut
sa- mi ascund privirile,
cel putin pentru un minut,
in padurea adanca a ochilor tai,
stralucitori ca soarele printre pini,
sa ating usor cu pana gandurilor mele
hotarul fragil al buzelor tale,
cu savoarea portocalelor bronzate
langa  stancile marii,
sa sterg cumpana anotimpurilor
cu suflul proaspat al vantului de iarna,
la incrucisarea anilor,
sa imbratisez pamanturile
apropiate si indepartate
cu mainile puntilor.
Cat as fi vrut
sa pasesc pe pietrele fierbinti
ale frumoaselor piete medievale,
in zborul alb al porumbeilor.
Cat as vrea
sa intampin si crepusculul
in zorii bratelor tale,
amintindu-ne sunetul clopotelor noastre,
sa-mi impletesc radacinile in hora
gradinilor si a livezilor,
sa raman sub acoperisul caselor
si al muntilor mei
ascultand ropotul izvoarelor,
sa invalui intunericul
in lumina diafana a maramelor,
valul din matasea noastra traditionala.
Cat as  vrea
sa nu planga niciodata copiii in nicio tara
in barba lui Mos Craciun
si sarbatoare sa fie
un dar al Cerului
pentru pamantul stabun…
Marilena, 19 decembrie, 2008.
Sogno di Natele
Quanto avrei voluto
nascondermi gli sguardi,
almeno per un minuto,
nel bosco profondo dei tuoi occhi
lucenti come il sole tra i pini,
sfiorare con la piuma dei miei pensieri
il confine fragile delle tue labbra
con il sapore delle arance abbronzate presso le rocce del mare,
cancellare la bilancia delle stagioni
con il soffio fresco del vento d’inverno,
all’incroccio degli anni,
abbracciare terre vicine e lontane
con le mani  dei ponti.
Quanto avrei voluto
calpestare le pietre roventi
delle belle piazze medievali,
nel volo bianco delle colombe.
Quanto vorrei
accogliere anche il crespuscolo
nell’aurora delle tue braccia
ricordando il suono delle nostre campane,
intrecciarmi le radici nel girotondo
dei giardini e dei frutteti,
rimanere sotto gli stessi tetti,
delle case e delle mie montagne,
ascoltando lo scroscio delle sorgenti,
avvolgere il buio
nella luce diafana delle marame,
il velo della nostra seta tradizionale.
Quanto vorrei
che i bambini non piangano mai in nessun paese
nella barba del Babbo Natale
e  la festa sia
un dono del Cielo
per la terra degli avi…
Marilena, 19 dicembre, 2008.
 
 

Pagina Craciunul Pagina Natale.