Logo Design by FlamingText.com

 

 

 Logo Design by FlamingText.com

Bradule din vârf de munte…
Bradule din vârf de munte,
să cobori la noi în casă
cu parfum de crengi cărunte
şi cu straie de mireasă!
Este noaptea fermecată
când pe cer lumina-apare
şi vesteşte încă o dată
un miracol din visare:
copilul Sfintei Fecioare.
De aceea eu te-mbrac
cu beteală argintie,
din zăpadă o să-ţi mai fac
şi-o căciulă brumărie,
să i-o dai lui Moş Crăciun
când cu daruri va veni,
sus, la munte, în cătun,
căci şi-acolo sunt copii
ce-l aşteaptă cu mult dor,
în sănii cu zurgălăi
dând iar glas colindelor
lângă falnicii flăcăi.
Împreună să cântăm,
să mâncăm şi să visăm,
căci Isus ne-a învăţat
să cinstim ce Ceru-a dat,
s-aprindem o lumânare
la masa în sărbătoare,
dar să dăm şi la săraci
vin, sarmale, cozonaci
căci tradiţia ne spune
să facem doar lucruri bune;
sărbătoarea lui Crăciun
ne arată de eşti bun!
Şi cu apă de izvor,
cu parfumul brazilor,
o să-l fac nemuritor
căci e sfântă ziua-n care
micuţul Isus apare
lângă steaua ce nu moare.
 
 

Omul de zăpadă
În gădina de la ţară
Creşte-un pom tare pitic,
Acum stă în frig, afară,
Nu mai pricepe nimic;
De ce-i ceaţă în livadă,
De ce zăpada e mare,
Cum va face să mai vadă,
Când ninge aşa de tare!?
Dar iata, că lângă el,
Copiii s-au şi gândit,
Să-l mai bucure niţel
Şi un om au construit.
Din omătul cu steluţe,
Rece, dar aşa pufos,
Omul are şi mânuţe
Şi-o hăinuţa până jos.
Omuleţul de zăpadă
Pare a zâmbi frumos,
Chiar şi ochii par să vadă;
Pomul nostru e voios!
Acum, nu-i mai este frică,
Până vine  primăvara,
Neaua chiar de se ridică,
Mai uşoară e povara.
 
Note:
Omăt-zăpadă
Povara- greutatea.
Niţel-un pic

 
Iarna, visul de mătase
Iarna, visul de mătase
îl întinde peste munţi,
cuibărită  stă pe case,
pomii au ţurţuri cărunţi.
Zarva mare de la şcoală
în vacanţă a plecat,
cărţile le-aruncă în poală,
Vasilică pleacă în sat.
S-a culcat devreme aseară
şi-a visat că ploaia a stat,
că afară  ninge iară
şi fulgii le-au sărutat.
Visul nopţii se sfârşeşte
când băiatul s-a trezit,
mama dulce îi zâmbeşte 
şi-i urează „Bun venit!”
 
 Fulgii iernii

Merg pe drumul către munte
să-ntâlnesc sate zâmbind
printre brazi şi văi cărunte,
căci e vremea să colind.
Fulgii ienii-s generoşi
în livezile cărunte,
cu obrajii lor pufoşi
ies copiii să le cânte.
Stând pe ramuri de cristal
vrăbiuţele visează
cum şi ele sunt la bal
şi cu fulgii iar valsează.
Iarna vine, timpul trece,
sărbătorile nu mor,
cum nu moare-n cuibul rece
trecătorul nostru dor.
Căci şi clopoţeii cântă
când se-ncepe-a colinda,
chiar de inima ni-e frântă,
că-am pierdut pe cineva.
Iarna te face mai bun
cu colindele-i străbune
şi cu bradul de Crăciun
ce un basm mereu ne spune.

 

 

Moş Crăciun nu se topeşte 
Cade iarna peste dealuri,
peste barba Moşului,
şi albeşte lângă maluri
gheaţa pârâiaşului.
Moş Crăciun  priveşte –n apă
teamă  îi este că se-neacă,
lasă sania şi pleacă,
căci din drum n-o să se-ntoarcă.
O lumină-n depărtare
îi înveseleşte faţa
doar piciorul îl mai doare
când păşind a spart şi ghiaţă
Dar nimic n-a mai simţit
copiii l-au ajutat 
şi-n căruţă l-au suit
să-l ducă la ei în sat.
Jucării a împărţit,
Sfaturi fiecăruia în parte,
Unii s-au mai cuminţit,
alţii au mai cumpărat o carte.
Uite aşa timpu-a trecut,
vremea s-a mai încălzit,
Moşul bine-a petrecut
ascultând câte-o poveste.
Primăvara se zăreşte
la fereastră-n depărtare,
Moş Crăciun nu se topeşte
că-i făcut din lăcrămioare.
Cine-i oare, cine-i oare?
E iubirea ce nu moare
şi plânge doar în petale.
 
Bradul de Craciun
Un miros plăcut de brad
Îmi cuprinde casa toată,
L-am adus de lângă gard
Şi-l îmbrac ca pe o fată.
Cu rochită din beteală,
Cu cercei din globuleţe,
Pantofiorii sunt din ceară,
Stau bomboane-n coşuleţe.
Este bradul de Crăciun,
Care prinde parcă viaţă,
Căci copiii acum spun
Cât de bine ei învaţă,
Şi de-aceea Moş Crăciun
Le va pune sub brăduţ,
Când o poezie spun,
Doar un avionaş drăguţ.
Dar de mult ei scriu de zor,
Moşului din departare,
Să-aducă un calculator,
Ca să scrie-n larga zare.
 
 
Pinguinii
Grăsunei, tare pufoşi,
Pinginii-n  depărtare,
Mi se par aşa frumoşi,
Şi stârnesc multă mirare.
Pe gheţarii nesfârşiţi
Gerul este chiar năprasnic,
Dar trăiesc parcă lipiţi,
Pe tărâmul lor oceanic.
Sun perdeaua de ninsoare
Parcă par şi mai frumoşi,
Raza palidă de soare
Îă fasce şi mai voioşi.
 


La ceas de sărbătoare
Un an de foc se-nchide în cercu-i infinit,
căci a adus durerea şi ura razbunării,
iar ochii-au lăcrimat când cerul înnegrit
a inecat albastrul în fumul disperării.
Se zguduie pământul şi apa de războaie,
să coborâm din brad lumina împăcării,
din munţii tot semeţi sub mantia greoaie
a iernii ce îngheaţă şi neputinţa ţării.
Un soare luminos cu razele-i târzii
aprinde sărbătoarea cu globuri şi beteală,
de străluceşte vremea ca ochiii de copii,
se va topi tristeţea şi frigul de afară.
Cu mintea iar colind prin basmele ştiute,
feeria să-o aduc în casa-împodobită,
cu pomul de Crăciun, ca-n iernile cărunte,
cand anul nou venea cu sania grăbită.
La ceas de sărbătoare se-aude un colind,
mireasma de bucate, de cozonaci pufoşi
ne parfumează drumul, luminile sclipind,
ne sciru în palma vieţii:Să fiţi toţi sănătoşi!
Marilena Rodica Chireţu
22.12.2015
 
 
A mai trecut un an…
A mai trecut un an cu dorul de ninsoare,
căci tristă este iarna când trupu-i este gol,
dar voi păstra lumina din noaptea visătoare
când cerul s-a aprins din stele ce nu mor.
Mai cred încă în basme cu ochii poeziei,
căci lumea e măruntă, dorinţele sunt mari,
doar eu pot să înalţ castelul fanteziei,
cu mintea ce rămâne copil şi peste ani.
Doar gerul va muri căci primăveri mai sunt,
nicicând nu au rămas în gheaţa din privire,
în stropul de speranţă păstrez  acel cuvânt
ce  va topi zăpada în ploaia de iubire.
Marilena, 4.01.2012